[passed] Workshop Fotografie: Vlad Pahontu / 7-8 Aprilie, Chisinau

Vlad Pahontu susține în perioada 7-8 aprilie un workshop dedicat fotografiei de nuntă, intitulat după propria poveste, “Mai mult decât fotografie… Pasiune”. Evenimentul este organizat în Chișinău.

Înscrieri aici

De ce să participi la workshop-ul meu?

Știu că înainte de fiecare workshop există zeci de întrebări pe care ai vrea să le pui, dar nu crezi că este momentul potrivit sau pur și simplu nu ai cui să le adresezi.

Am trecut la rândul meu prin multe astfel de experiențe și am observat că pentru mine, cele mai impactante workshopuri au fost acelea la care am interacționat direct cu fotograful din fața mea și puneam întrebări la subiect.

Din această cauză îmi plac mult mai mult locațiile în care ne simțim cu toții ca acasă. Un studio foto sau chiar un penthouse închiriat de pe AirBNB.

La workshopurile mele nu vreau să fii doar acea persoană care plătește. Vreau să fii acea persoană care pleacă plină de energie și dorința de a muta munții din loc după cele două trei zile de eveniment!

Nu uita că este un workshop care se adresează fotografiilor care știu deja ce înseamnă ISO, expunere, diafragma, profunzime de câmp și bounce. Dacă nu poți să-ți răspunzi la cele 5 fără a căuta pe google, înseamnă că mai trebuie să aștepți câteva luni până la întâlnirea noastră.

La workshopul meu de fotografie o să discutăm despre tot, dar mai ales despre:

Prima întâlnire – tot ce am învățat în fotografie se leagă mai mult sau mai puțin de prima întâlnire, punctul în care semnez cu viitorii clienți. Este cel mai important moment pentru mine, ca fotograf! 70% din businessul meu se leagă de prima întâlnire și o voi prezenta complet!

Marketing – mulți fotografi știu să realizeze imagini superbe, dar cu greu trăiesc din asta și le este dificil să-și găsească clienții. Hai să înmulțim numărul de evenimente cu clienți faini!

Tehnici de fotografiere – chiar și când stăpânești destul de bine arta promovării și a marketingului, tot ai nevoie de fotografii care să-ți susțină și să îți dezvolte businessul. Vă voi arăta cum folosesc lumina, tot ce am în trusa mea de fotograf, tips & tricks și multe altele

Modul în care eu fotografiez – fiecare are stilul lui. Nu-mi doresc să îl copiezi pe al meu. În ultimii 10 ani am ”furat” câte un lucru de la fiecare fotograf pe care l-am întâlnit și mi-am realizat propriul stil. Vă voi arăta care este acela, într-o sesiune live de ȘEDINȚĂ FOTO cu miri, outdoor!

Workflow – prin tot ce parcurg de dinainte să mă sune un viitor client, până în momentul în care i-am predat evenimentul. Postări, discuții, programe folosite, selecție, editare, predare, back-up, etc

Am mai fost la altcineva la workshop și nu mi-a plăcut!

Dacă ai avut experiențe neplăcute în trecut, nu trebuie să descurajezi! Asta ar fi cea mai mare pierdere. Fiecare fotograf are modul lui de a prezenta în cadrul unui workshop. Unii au prea multe emoții sau nu au suficientă experiență din care să cedeze și altora.

Sau poate că ai avut pretenții pe care fotograful respectiv nu a putut să ți le satisfacă.

Și eu am fost la workshopuri de la care nu am avut multe pretenții și cu toate acestea am plecat cu 1-2 lucruri suficient de importante pentru mine.

Fotografii nu seamănă între ei. Fiecare are povestea lui legată de succesul în business. EU NU MĂ VOI OPRI DIN A MERGE LA WORKSHOPURI PENTRU CĂ DOAR AȘA AM REUȘIT SĂ EVOLUEZ RAPID ȘI EFICIENT.

Un altfel de workshop!

Două workshopuri nu pot semăna ca două picături de apă nici dacă sunt realizate de către aceeași persoană. Orice fotograf are de învățat lucruri noi, cu fiecare ocazie, si toată viața va putea asimila informații noi.

Workshopurile mele de fotografie sunt bazate atât pe relația umană dintre fotograf și clienți, cât și pe modalitățile de promovare și tehnici de execuție ale imaginilor.

Pasiunea m-a impulsionat, experiența fotografiilor din jurul meu m-a ajutat să evoluez constant si să nu consider niciodată că este de ajuns. Datorită acestor lucruri, eu însumi consider că este extrem de important să particip la workshopurile din jurul meu.

Care este costul?

Sincer, unul extrem de mic ținând cont de câte lucruri vei avea de învățat. Bineînțeles, fiecare fotograf se află la nivelul său de creștere.

Adevărul este că dacă ai ajuns să citești această propoziție, nu mai este cale de întoarcere și ești suficient de hotărât să participi la workshopul meu de fotografie de la Chișinău, un oraș foarte drag mie.

Costul integral este de 320 euro și doar pentru o scurtă perioadă de timp, el va fi redus la 180 euro. Grăbește-te pentru că locurile sunt limitate și aproape jumătate dintre ele sunt deja rezervate.

Pentru a rezerva prezența la workshop este nevoie de un avans de 100 euro, iar restul sumei va fi achitată cu două săptămâni înainte de eveniment.

Înscrieri aici