Blogul Fotografi-Cameramani.ro

[passed] Workshop Videografie: Doru Iacovescu & Cristi Coman / 14-15 Mai, Pitești

Doru Iacovescu și Cristi Coman vă invită în zilele de 14 și 15 mai în Pitești la un nou workshop dedicat videografiei de nuntă.

În acest curs vrem să vă spunem cum se naște totul. Vrem să transferam emoțiile și modul nostru de a capta momentele unei zile atât de importante. Observăm în ultimii ani că videografia nunții se concentrează pe punctele superficiale doar pentru a face un film potrivit pentru social media și aproape a uita esența și sensul acestui moment.

Vom discuta despre marketing (strategii de vânzare), care este echipamentul minim necesar pentru filmarea unei nunți, tehnicile de filmare și montaj, editare și colorizare. Vom face studiu de caz pe baza unui eveniment pentru a observa ce am făcut bine și ce am greșit.

Vă vom prezenta câteva metode prin care puteți accelera procesul de creștere al unui brand. Vom dezbate în detaliu rolul vostru în timpul unei ședințe video; vom discuta despre reguli de posing și o să va arătăm cum puteți să aduceți mirii în starea optimă pentru a scoate ce-i mai frumos din ei.

Nu o să se încheie workshop-ul înainte de a analiza lucrările voastre, pentru a puncta ce este bine și ce nu.

Ce vom prezenta:

– Oferta de preț; cum ar trebui să îți gândești pachetele încât să obții suma maximă pe care clientul tău e dispus să o plătească. Când e momentul să crești prețul?

– Marketing – cum să ajungi la potențialii clienți, strategia de comunicare, prezentarea muncii tale.

– Tehnici de filmare și sfaturi pentru îmbunătățirea filmării, echipamentului minim necesar și a accesoriilor.

– Sesiune practică. O sesiune video pentru a vedea modul nostru de lucru și pentru a putea vedea direct cadrele, iluminare și “acțiune”. Cum lucrăm cu lumina naturală, dar și cum ne folosim de alte surse de lumina.

– Editarea materialelor de la sesiunea video, Color Corection (expunere, WB, Skintone), Color grading si editarea sunetului, software-ul & plug-in-uri, protejarea datelor.

– Vom discuta despre problemele apărute în relația cu clienții și cum le poți preveni.

– Parcurgerea unui film de nuntă montat în 2/3 camere și analizarea montajului (cut-uri, tranziții, fluiditatea filmului), montaj multicam (sincronizare).

– Dinamica unui raport de nuntă, cum ar fi concentrarea lucrării în diferite momente ale unei nunți, realizând imagini unice și spontane.

– Editare sunet

Interacțiunea noastră cu voi nu se oprește după workshop. O să cream un grup al wokshop-ului unde vom posta multe lucruri ce vă pot ajuta (lut-uri, plugin-uri, preseturi, draft de contrat și multe altele) și putem discuta/analiza lucrări încât să va fie ușor să puneți în practică ceea ce ați învățat.

Înscrieri și alte detalii:

Perioada de desfășurare: 14-15 Mai 2019
Locul de desfășurare: Studio Cristi Coman, Pitești
Cost participare: 300 euro (nu include masă și cazare)
Telefon: 0786459595 (Cristi Coman) sau 0721766669 (Doru Iacovescu)
Facebook Grup dedicat workshop-ului

* Numărul de locuri este limitat și se ocupă cu plata în avans a sumei de 100 euro, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua viramentului, urmând ca restul sumei să fie achitată până pe 14 aprilie 2019.

Facebook Event