Blogul Fotografi-Cameramani.ro

“Selecția Editorilor” – interviu cu membrii echipei video

În urma mai multor întrebări primite din partea videografilor privitoare la modalitatea de notare a videoclipurilor propuse pentru “Selecția Editorilor”, am realizat un interviu cu echipa de editori pentru a veni în ajutorul vostru.

Întrebările sunt referitoare la ce tip de videoclipuri sunt apreciate de către editori, cât și la calitatea pe care aceștia o caută atunci când acordă calificativele.

Fiecare întrebare este urmată de concluzia noastră, rezultată din răspunsurile primite, urmată apoi de o selecție din textele editorilor.

Pentru a vedea toate răspunsurile primite din partea comisiei de editori, la finalul articolului, puteți descărca un PDF cu acestea.

1. Criteriile după care sunt apreciate videoclipurile propuse pentru selecția editorilor 

Sunt apreciate mai ales videoclipurile care reușesc să redea sincer și coerent povestea celor doi miri, transmițând privitorului emoție și sentimente. Creativitatea și originalitatea joacă și ele un rol important pentru filmele alese drept “Selecția Editorilor”, atât timp cât acestea respectă cu fidelitate firul narativ al poveștii de dragoste, fără a interveni brutal pe partea de editare și montaj.

Editorii caută o linie melodică armonioasă, în care imaginile sunt ireproșabile din punct de vedere tehnic, colorate cu bun gust. În creațiile selectate este util să nu existe mișcări incorecte de cameră, cadrele montate să respecte regulile de manual, rezultând astfel treceri veritabile între momente, iar încadrările să fie realizate corect.

Adrian Ungureanu:

Apreciez videoclipurile care reușesc să transmită povestea celor doi, ce au un stil de filmare și un color grading reușit ce se menține pe tot parcursul materialului.

Kalmar Gyula:

Una dintre cele mai importante caracteristici ale unui material video sau al unui film este de a reda o poveste, de a trezi niște impresii ori sentimente în persoana care urmărește materialul. Desigur, este firesc în domeniul în care lucrăm, ca un material să fie colorat cu bun gust, să nu existe mișcări incorecte de cameră, cadrele montate să respecte anumite reguli, încadrările să fie corecte și lista poate continua.

Însă, cel mai important, de multe ori, sunt parametrii care nu pot fi măsurați în pixeli sau kelvini. Creativitatea joacă și ea un rol important în realizarea unui material, însă, în opinia mea, până la un anumit punct. Am mai văzut materiale unde din dorința de a crea ceva foarte interesant sau ieșit din comun s-au depășit anumite limite.

Nu mi se pare corect să regizezi și să schimbi întreg scenariul evenimentului, doar de dragul ca tu să faci ceva creativ și nu mi se pare că acest lucru înseamnă că ai redat importanța și emoțiile evenimentului din viața cuplului.

Florin Despa:

În primul rând, caut creativitatea și povestea. A nu se înțelege poveștile false sau forțate care se regăsesc de multe ori în filme. Apoi, este foarte important și aspectul din punct de vedere tehnic – încadraturi, colorizare, etc.

Ștefan Mirea:

Apreciez în mod special creativitatea și, de asemenea, dacă văd ceva nou.

 

Videoclip realizat de Adrian Ungureanu

2. Ce videoclipuri primesc notă maximă

Echipa de editori acordă notă maximă pentru videoclipurile muncite, ce spun o poveste captivantă, plină de emoție care-l transpun pe privitor în timpul și locul evenimentului.

O combinație tehnică perfectă între montaj, dinamism, culori, compoziție, coloana sonoră și inedit, în condițiile unui “storytelling” fabulos reprezintă cheia succesului.

Dragoș Bădicu:

Apreciez videoclipurile care au storytelling. Pentru mine, este cel mai important criteriu. Constat că cel mai greu lucru este acela de a reda și de a menține o poveste asupra lucrurilor care se întâmplă în ordine cronologică. Storytelling-ul nu este o invenție ci este este un fapt real pe care încercăm să îl transpunem într-un mod plăcut și să redăm firul întâmplărilor transpuse într-o poveste.

Claudiu Vlas:

Primesc notă maximă videoclipurile care conțin o combinație perfectă între emoție, culori și montaj.

 

Vasea Onel:

Am pretenția ca imaginea să fie un pic lucrată. Să se vadă ca e muncită. Dacă e lăsată doar cum iese din cameră, deja are o bilă neagră. Coloana sonoră este și ea foarte importantă. Am văzut clipuri slabe, dar salvate de o muzică bună… și invers.

Mihai Nae:

Videoclipurile care mă transpun în timpul și la locul evenimentului, pentru mine sunt câștigătoare. Pentru asta este nevoie de mai mult decât o succesiune de cadre așternute pe o coloană sonoră.

Videoclip realizat de Vasea Onel

3. Ce tip de videoclipuri sunt în general respinse din start

Videoclipurile care conțin elemente precum insistența asupra amănuntelor care nu transmit privitorului ceva semnificativ, cadrele plictisitoare și ultra-folosite, mișcările bruște sau exagerate de cameră, culorile stridente sau montajul mult prea previzibil au toate șansele să fie respinse din start.

De asemenea, un film fără storyline și în care titlul și restul textelor sunt scrise cu fonturi rudimentare va primi notă minimă.

Ștefan Mirea:

Resping în principal clipurile care nu spun nimic, fără emoție, fără legătură între muzică și ceea ce văd pe video. În momentul în care tu îți prezinți munca, ar trebui să te gândești că trimiți videoclipul unor oameni din domeniu, trimiți cartea ta de vizită în fața altor videografi care au habar de expunere, culoare, compoziție, poveste, muzică.

Mihai Nae:

Mi-am impus să nu resping nimic din start. Mă uit cu atenție la toate clipurile chiar dacă trec prin momente în care am tendința să pun stop. Totuși, un film mai slab tehnic, dar care va reprezenta bine povestea evenimentului va avea întotdeauna mai multe puncte decât unul foarte bun tehnic și artistic, dar fără o idee clară.

Kalmar Gyula:

Am tendința de a respinge videoclipurile în care observ culori exagerate, mișcări bruște de cameră și exagerate ori cadre mult prea statice, montaj mult prea previzibil, cadre filmate din unghiuri clasice și regizare deranjantă.

Adrian Ungureanu:

Sunt respinse videoclipurile în care prezentarea accesoriilor mire / mireasă este realizată consecutiv și în care au loc încadrări repetate care dezavantajează cuplul.

Videoclip realizat de Eduard Carp

4. Câteva sfaturi pentru videografii care propun materiale pentru “Selecția Editorilor”

Trebuie spus că există două tipuri de filme: de portofoliu și doar pentru miri.

Videoclipurile din portofoliu în a-l căror potențial videograful crede, în care a avut curaj să iasă din mantaua uzualului, în care a încercat să-și formeze propriul stil și în care este transmisă o emoție sunt potrivite pentru a fi propuse pentru “Selecția Editorilor”.

Florin Despa:

Nu orice material trebuie prezentat. Există materiale de portofoliu și materiale doar pentru miri. “For the reel or for the meal.” 🙂

 

Dragoș Bădicu:

Să ceară și alte păreri înainte de a posta în „Selecția Editorilor”. Critica constructivă este benefică oricărui individ. Îmi aduc aminte de un citat care sună așa:

“Orice om pe care îl întâlnesc în calea mea îmi este superior cu ceva.”

Așa se întâmplă și în această ipostază, iar dacă iți dorești să iți expui munca, cere și alte păreri.

Claudiu Vlas:

Să realizeze clipurile încât să fie pe placul lor în primul rând și să nu se uite după un cadru perfect din punct de vedere tehnic, ci mai degrabă după cadre care transmit o emoție.

 

Vasea Onel:

Să aibă curaj să iasă din tipare și să-și formeze propriul stil.

 

 

Mihai Nae:

Să propună în continuare materialele în care cred. Consider că este important pentru noi să primim critici sau aprecieri din partea altora ca noi pentru a avea o reprezentare cât mai bună a valorii și poziției noastre în piață. În ochii clienților vom fi întotdeauna cei mai buni.

Videoclip realizat de CarpFilms

5. Despre discrepanțele existente dintre gusturile unui videograf profesionist și cerințele clientului privind videografia de nuntă

Atât timp cât clientul privește cu atenție portofoliul videografului de nuntă, iar alegerea sa se realizează după acest criteriu, nu ar trebui să existe discrepanțe.

Discuțiile de la întâlnirea de dinaintea semnării contractului ar trebui să lămurească aspecte precum lungimea videoclipului sau așteptările generale asupra materialului final.

Kalmar Gyula:

În opinia mea, videografii profesioniști privesc un proiect de filmare în detaliu, fiecare amănunt, atât aspecte tehnice cât și elemente artistice.

Clienții nu-și privesc propriul material atât de amănunțit. Nu vor observa mici imperfecțiuni în colorizare, în mișcări de cameră sau montaj. Ei vor fi impresionați de poveste, de faptul că se revăd în materiale, că îi văd pe cei apropiați în aceste momente.

Florin Despa:

Sper să nu existe discrepanțe. 🙂 De cele mai multe ori, clientul nu știe exact cum ar trebui să arate filmul lui. Este datoria noastră să le oferim un material peste așteptări. Deși nu prea ai ce să faci dacă ei au așteptări nerealiste. 🙂

Adrian Ungureanu:

Fiecare client își alege videograful după stilul lui, urmărindu-i portofoliul.

 

 

Claudiu Vlas:

Unii clienți consideră că un material bun trebuie să fie și lung, ceea ce nu este adevărat.

 

Ștefan Mirea:

Clientul nu știe absolut nimic despre videografia de nuntă. Nu are experiența și de cele mai multe ori nu știe ce să aleagă. Nu are habar cum ar trebui să arate un clip de nuntă sau un material de nuntă. Clientul nu este educat și de cele mai multe ori educația clientului vine din ceea ce vede. Și acum vine întrebarea: “Ce vede?”. Întrebarea asta ar trebui adresată clientului!

Videoclip realizat de Media B Pictures

6. Recomandări privind abordarea clienților care au un punct de vedere complet diferit față de videograf în ceea ce privește actul artistic

Atunci când există discrepanțe radicale între viziunea videografului și cea a clientului asupra actului artistic, și nu numai, cel mai bine este ca respectiva colaborare să nu se realizeze.

Vasea Onel:

Este de preferat ca videograful să renunțe din start la acest tip de colaborare. Nu va ieși nimic bun.

 

Mihai Nae:

În primul rând recomand videografilor să nu acționeze impulsiv și radical. Trebuie luat în considerare faptul că acel client poate a interacționat pentru prima dată cu ideea de videografie și este posibil să fi fost deja condus pe anumite căi de apropiați care au avut diferite experiențe. Primul pas, în opinia mea, este ca videograful să își explice punctul de vedere.

Kalmar Gyula:

În opinia mea, în momentul în care există păreri mult prea diferite (în cazul oricărui aspect, nu doar în privința actului artistic) este de preferat să lași clientul să plece să-și aleagă pe cineva cu care se simte compatibil (sau mai compatibil) decât să forțezi colaborarea.

Într-un final, discrepanțele tot vor ieși la suprafață, ceea ce în opinia mea nu este deloc un lucru pozitiv și într-un final tot furnizorul va avea de pierdut.

Florin Despa:

Aici sunt câteva opțiuni, în funcție și de client:

– să le spună clienților că există cu siguranță un videograf aliniat cerințelor lor artistice – dacă videograful nu își dorește să găsească un punct comun cu clientul;
– să fie flexibili și să se adapteze cerințelor clienților – dacă cerințele clienților nu sunt exagerate;
– să le explice frumos care este stilul propriu și ce le poate oferi diferit de ceea ce își doresc – dacă cerințele sunt nerealiste, dar clienții ok.

Videoclip realizat de Cristi Coman

7. Trenduri în videografia de nuntă modernă. Care sunt acestea și cum ar putea fi caracterizate

Fie că este vorba de stilul vintage, cinematic, joyful, slowmotion, folosind efectul speed ramp, trendurile actuale există și sunt numeroase. Majoritatea au la bază însă o poveste emoționantă, care captează audiența, redată simplu și îngrijit.

Trendurile în videografia de nuntă modernă apar și dispar în funcție de cel mai bun film al momentului, catalogat în acest fel prin ochii clienților. Acestea nu trebuie adoptate inevitabil, atât timp cât nu reprezintă stilul de filmare al videografului.

Claudiu Vlas:

Videografia de nuntă a evoluat foarte mult în ultimul timp. Cred că diferența față de ce se făcea înainte stă în clipurile mult mai dinamice și cu un mesaj emoțional.

 

Mihai Nae:

A fost odată la modă să aplici tot felul de tranziții, tot felul de filtre de colorizare, clișee de poziție și compoziție de la mireasa în palmă 🙂 până la dansul mirilor, la shooting combinat cu dansul de la restaurant. Acum lucrurile au evoluat.

Ne place mult să filmăm slow motion și să folosim efectul speed ramp, să filmăm cinematografic cu diafragme ultra deschise, de multe ori nejustificat (mă includ și pe mine desigur). Nu e rău să urmăm trendurile, dar este bine ca aceste aspecte să nu capete o importanță mai mare decât povestea în sine.

Dragoș Bădicu:

În evoluția unui videograf treci prin diferite stiluri de tehnică și stil. A evolua înseamnă a încerca și de ce nu, a schimba!

Uitându-mă în urmă, constat că am trecut prin diferite stiluri însă astăzi am decis să rămân simplu, în tot ceea ce fac. Simplitatea rămâne cel mai sofisticat lucru și pentru a rămâne de neînlocuit trebuie să fii întotdeuna diferit.

Vasea Onel:

Un trend actual este simplitatea. Nunțile devin din ce în ce mai complexe, iar noi trebuie să scoatem esențialul din acel eveniment. Simplu și curat.

 

Florin Despa:

Trendurile apar și se schimbă în funcție de “cel mai bun film” al momentului pentru cel care îl privește. Fie că vorbim de echipament sau de tehnică, important este să înțelegem că nu trebuie neapărat să urmăm aceste trenduri, dacă nu ne reprezintă. Iar dacă alegem să urmăm un trend, ideal ar fi să îl adaptăm stilului nostru.

Videoclip realizat de Razvan Cosma

“Selecția Editorilor” este un concurs desfășurat săptămânal, dedicat videografilor înscriși în catalogul Fotografi-Cameramani. Vezi toate fotografiile selectate de echipa de editori, precum și cum funcționează acest sistem.

Descarcă de AICI toate răspunsurile oferite de editorii fotografi în cadrul interviului.