Fotografiile și videoclipurile propuse începând cu data de 10 iunie la Selecția Editorilor sunt asociate celei de-a doua etape a acestei competiții.
Singura modificare față de prima etapă a concursului constă în faptul că atât pe foto cât și pe video beneficiem de echipe noi de editori.
Regulament complet foto Regulament complet video
1. Echipele de editori – etapa a doua
Echipele conțin câte 18 și respectiv 19 membri dintre cei mai apreciați fotografi și videografi de nuntă din România.
Ne asigurăm în acest fel că sistemul de selecție este cât mai obiectiv și transparent. Unul dintre principiile noastre este că atunci când încerci să notezi un material artistic într-un domeniu atât de subiectiv, este bine ca nota să fie dată pe baza cât mai multor păreri avizate, obținând astfel o notă cât mai obiectivă. În acest caz, în etapa a doua a concursului, este vorba despre 37 păreri avizate în total pe foto și video.
Notele sunt acordate în funcție de stilul și criteriile estetice ale fiecărui editor/jurat și sunt publice și prezentate transparent în catalog.
Membrii echipei de editori NU au posibilitatea de a participa la concurs în perioada în care fac parte din echipă (exemplu: niciun membru al echipei de editori din a doua perioadă nu a mai putut propune materiale la concurs începând cu 10 iunie, iar cei din prima echipă pot face acest lucru tot începând cu aceeași dată).
Echipa editori foto – etapa a doua:
Echipa editori video – etapa a doua:
2. Alte informații utile
Mai există 3 calupuri săptămânale de fotografii și videoclipuri în notare la prima echipă de editori, care vor fi publicate săptămânile următoare.
Primul calup de materiale din a doua etapă notate și premiate de noua echipă de editori va fi publicat pe 9 iulie.
Încurajăm în continuare propunerea de fotografii color; acestea primesc un bonus de 10% la media calculată în urma calificativelor acordate de editori.
***
Participă la Selecția Editorilor 2019! Mult succes!
Propune fotografii Propune videoclipuri